Tendinte in machiaj toamna-iarna 2009-2010

Care sunt tendintele pentru machiajul de zi, de seara si de club in sezonul toamna-iarna 2009-2010?

Carmen Dinca, make-up artist Avon: Machiajul de zi ramane un simbol al simplitatii, al naturaletii, cu usoare accente coloristice. Femeile sunt indemnate sa revina la bejul clasic. Acesta denota clasa, lux, printr-o paleta de tonuri care includ culoarea pielii si bejuri roz-pal. Nuantele de pamant isi pastreaza locul de cinste castigat in ultimii ani, in combinatie cu o piele foarte curata si extrem de naturala.

Urmele de blush – caisa, roz si maro-roscat – dau tenului o stralucire proaspata, in vreme ce highlighter-ul, aplicat in special pe frunte, obraji si puntea nasului, ofera luminozitate.

Mascara este in continuare nelipsit, unul dintre produsele cosmetice cel mai des utilizate si pe care il gasesti cu siguranta in geanta oricarei femei.

Rujurile in nuante de bej sau bej-rozaliu sunt alegerea perfecta pentru zi, cel mai important aspect fiind hidratarea si protejarea buzelor.
Eleganta casei de moda, Emanuel Ungaro s-a transferat intr-o colectie de cosmetice creata exclusiv pentru Avon: contur pentru ochi in nuanta negru ametist, ruj cremos si fard de pleoape sclipitor.

Comentarii